Expoziția „Pop Art. Lumea în culori” de la Art Safari New Museum este un spațiu intens vizual și vibrant. O capsulă a timpului care îmbină filmul, moda, fotografia, video-ul și jurnalismul. Lumea artei din anii ’50 a trăit un moment disruptiv, care s-a răspândit rapid și a anticipat consumerismul și comunicarea pe social media de azi. Un fel de SF din artă, pe care Alexandre Eram, curatorul expoziției, l-a povestit frame cu frame, într-un tur ghidat.

Un pic de context

Am vizitat expoziția la momentul lansării ei, în septembrie. M-am simțit ca un copil care primește dintr-o dată un sac uriaș de jucării și nu știe la care să se uite mai întâi. Mi-am umplut telefonul cu fotografii și, la final, aveam impresia că de fapt am alergat prin expoziție.

Răsfoind acasă fotografiile din telefon, evident pentru o postare tip carusel pe Instagram, mi-am dorit interviul cu Alexandre Eram. Și iată-mă împreună cu el, la Art Safari, într-un tur ghidat.

Antoaneta: Îți propun să vorbim despre acest instagramabil Pop Art, despre lumea în culori, dar și despre viața în 15 minute…

Eram: Dar nu vrei să păstrezi asta pentru când ajungem în Factory? Să urmărim mai întâi cum s-au dezvoltat lucrurile în Pop Art.

Antoaneta: Ok, mă conduci tu.

Alexandre Eram nu oferă doar un tur ghidat și nu este doar un curator. Este un storyteller care își duce vizitatorul în poveste, cu umor, cu mult context și cu informație. Pe scurt, creează experiența Pop Art. Personal, știu când am început acest interviu-tur ghidat, dar nu mi-am dat seama când a trecut mai bine de o oră de călătorie în lumea Pop Art.

Intenția mea a fost să public aici interviul integral. Consider însă că este important ca fiecare vizitator să trăiască la Art Safari propria experiență Pop Art. Astfel, am ales să public doar unele dintre cele mai instagramabile momente, ca un preview al expoziției.

Pe Instagram, Ileana Sonnabend ar fi avut username-ul The Empress of Pop

Și pentru a ajunge în America anilor ’50, când a apărut Pop Art, ne-am oprit întâi pe Calea Victoriei, unde s-a născut Ileana Sonnabend, fiica lui Mihai Schapira, unul dintre cei mai bogați industriași din România interbelică. Ileana a avut o educație aleasă, fiind crescută în pasiunea pentru artă. Și așa a trăit toată viața. I s-a mai spus „Regina artei”, „Mama artei pop” sau „The Empress of Pop”.

La 17 ani îl cunoaște pe Leo Castelli, și el cu preocupări în zona artelor, amândoi având origini evreiești. Pentru logodna lor, Ileana nu și-a dorit un inel cu diamant, ci un tablou de Matisse pe care l-a cumpărat de la Viena. După căsătorie, în 1939, se stabilesc la Paris, unde deschid o galerie de artă în Piața Vendôme. Dar Franța este ocupată de germani, iar Ileana Sonnabend și Leo Castelli se mută în America.

Eram: Acolo au trăit vreo 20 de ani pe banii lui Mihai Schapira, fără să facă nimic. Amândoi pasionați de artă, formează la New York un grup din care făceau parte artiștii vremii.

Parisul a fost foarte mult timp centrul lumii artistice, dar, cum războiul distruge Europa, totul se mută în America, mai ales după anul 1964, când pictorul Robert Rauschenberg câștigă premiul la Bienala de Artă de la Veneția. Era o premieră mondială ca un artist american să câștige Bienala, Rauschenberg fiind considerat un precursor al Pop Art. Și așa devine America centrul artiștilor.

Motoarele Pop Art-ului american sunt românești

Alexandre Eram îmi povestește că Ileana și Leo și-au deschis propria galerie la New York și îi cunosc pe toți artiștii care vin la ei. Castelli merge în atelierele lui Rauschenberg și Jasper Johns, și tot el îi descoperă pe Tom Wesselmann și Roy Lichtenstein. Împreună cu Ileana, îi aduc pe acești artiști în galeria lor, unde expun lucrări total diferite, concentrate pe un segment al pieței de consum. Asistăm la începutul Pop Art.

Eram: Ileana Sonnabend îl descoperă pe Andy Warhol, un tip timid, fără carismă, care venea la vremea respectivă cu niște lucrări tip cartoons, așa cum crea și Lichtenstein. Castelli nu este impresionat de Warhol, pentru că avea deja în galerie unastfel de  artist. Andy Warhol urma să fie remarcat la prima sa expoziție din Los Angeles, de la Ferus Gallery, unde expune „Campbell’s Soup”. Așa a intrat Warhol în grupul lui Castelli.

„În viitor, fiecare va fi faimos timp de 15 minute”. Andy Warhol anticipează Instagramul

Artiștii pop nu mai găseau nicio legătură între arta clasică și viețile pe care le trăiau. Și-au dorit să facă o artă care să rezoneze, la nivel personal, cu oamenii vremii. Obiectele banale le stârneau imaginația. Un creion putea fi la fel de important ca un tablou cu nuferi de Monet. Inspirația venea din filme, publicitate, ambalaje, muzică pop, benzi desenate și actualitate.

Antoaneta: Pop Art este concentrat pe consumerism, pe efemer. Ai spus la conferința de presă că este o artă fără sentiment. Dar consumerismul nu se bazează pe emoții, pe un comportament compulsiv?

Eram: Da, este considerat o artă mult mai rece. Pop Art se uită la societate și surprinde o imagine într-o pictură. De exemplu, când publicul vede lucrarea lui Lichtenstein, „Crying Girl”, toată lumea îmi spune: „Dar femeia plânge, adică există acolo o emoție”. Când plângi, vine din ceva foarte personal.

Lichtenstein a luat un sentiment pe care l-a reprodus de un milion de ori, până când a devenit ceva foarte rece. Uite un exemplu din media: știrile de la ora 5:00. Te uiți prima dată și te îngrozești de ceea ce vezi acolo. Apoi, uitându-te și tot uitându-te, pentru tine devine ceva fără sentiment. Repetiția banalizează.

Antoaneta: Artiștii pop își prezintă lucrările într-un mod lipsit de emoție, puțin rece și impersonal, de parcă ți-ar fi oferit știrile zilei. Pop Art-ul pictează un breaking news?

Eram: Breaking news, exact.

Antoaneta: Dar putem să-l înțelegem și ca pe un semnal de alarmă despre oameni, despre comportamentul nostru? A trăi în afara sentimentului?

Eram: Este exact întrebarea pe care o pun artiștii Pop Art. Răspunsul este la noi.

Antoaneta: „În viitor, fiecare va fi faimos timp de 15 minute”, spunea Warhol. Este despre viralitatea din social media de azi?

Eram: Andy Warhol își dorește să producă artă pentru toată lumea. Factory să fie un loc, ca un hub cultural, unde să poată dezvolta tot felul de idei și formate. A produs discuri, a scris o carte, a lansat o revistă.

Singura carte pe care Andy Warhol a scris-o anticipează principiul pe care funcționează Instagramul. Înnebunit după efemeritate, el se plimba cu un microfon și un magnetofon, înregistrând discuțiile care aveau loc în Factory. Apoi le retranscria în carte.Textele nu au prea multă logică, pentru că sunt doar niște fragmente din conversații diferite. Sunt scurte, interesant de citit, le parcurgi repede. Așa cum dăm noi azi scroll prin postările de pe Instagram.

În aceeași manieră este și revista „Interview”, pe care Warhol și-a dorit-o foarte mult, fiind pasionat de film. A lansat publicația în 1969 și a transformat-o într-o veritabilă lucrare Pop Art. Revista a fost la început un film journal, apoi a evoluat spre interviurile-surpriză realizate între vedete.Andy purta mereu magnetofonul și la petrecerile cu actorii, înregistra scurte conversații pe care apoi le retranscria în revistă. Ceea ce făcea el atunci, avem noi azi pe Instagram.

Marilyn Monroe: Warhol înfățișează celebritatea ca pe un produs de consumat

MM a murit la 36 de ani. Nimeni nu-și poate imagina cum ar fi arătat Diva la bătrânețe. Mitul ei continuă și azi să trăiască și mai ales să inspire, ca un produs de consum care pare inepuizabil. După moartea ei, Warhol a folosit o fotografie cu Marilyn din reclama filmului „Niagara” și tehnica serigrafiei pentru chip. Fotografia devine o mască și anulează persoana. Warhol surprinde cel mai bine spiritul faimei și al celebrității.

Antoaneta: În Factory o avem pe Marilyn în abordarea lui Warhol, în seria „Shot Marilyns”, dar sunt și două fotografii unicat cu ea.

Eram: Toată lumea știe momentul iconic al aniversării președintelui JFK, din 19 mai 1962, cu Marilyn pe scena Madison Square Garden, purtând celebra rochie și cântând „Happy Birthday, Mr. President”. Există o fotografie, una singură, care o surprinde pe Marilyn din culise, realizată de fotograful Bill Ray.

Antoaneta: Înțeleg că este singura imagine din acel moment care o surprinde pe Marilyn din spate, cu rochia pe care a purtat-o și care a devenit una dintre cele mai cunoscute piese vestimentare?

Eram: Și pe care a preluat-o Kim Kardashian, mai târziu. Povestea din spatele fotografiei este foarte interesantă. L-am căutat pe Bill Ray, l-am găsit și i-am spus: „Uite, vreau neapărat poza asta, dar nu o cumpăr dacă nu îmi povestești tu cum s-a întâmplat exact acolo, în ziua aia. Cum ai reușit să faci fotografia?” Bill s-a gândit toată noaptea și m-a contactat a doua zi: „Eu credeam că ești nebun, pentru că niciodată, nimeni nu m-a întrebat asta până acum. Toată noaptea m-am gândit. Nu am dormit și am stat să îți scriu cum s-a întâmplat acolo.”

 

E super interesant să descoperi detaliile acelui moment care a făcut istorie. El îmi povestește cum a intrat acolo, cu toți agenții CIA care îl dădeau afară. În scrisoare, Bill descrie atmosfera din sală, cu democrații adunați la aniversarea lui Kennedy. A reușit să treacă de oamenii din servicii, s-a urcat pe scenă, pe niște cabluri, și a făcut o poză. O singură fotografie.

Antoaneta: Și scrisoarea este aici și o putem citi în expoziție.

Eram: Și o altă fotografie, chiar din ultimul shooting cu Marilyn, pentru Vogue, realizată de Bert Stern, în Los Angeles. Este o imagine tulburătoare, cu trupul actriței, nud și acoperit de o cruce. Se spune că Stern i-a dat un marker lui Marilyn și i-a cerut să aleagă ea fotografiile. Diva a tras pe negativ liniile peste imaginile pe care nu le dorea publicate. Fotografia asta, cu liniile roșii pe care chiar actrița le-a făcut cu mâna ei, este tulburătoare și se spune că este ca o premoniție. La scurt timp după acest moment, Marilyn s-a sinucis.

Urmează seria cunoscută „Shot Marilyns”, cu povestea care a urcat și mai mult valoarea celor patru lucrări. Este important să înțelegem cum a realizat Warhol aceste lucrări și care este mesajul lor. Andy preia o imagine cu Marilyn Monroe care promova filmul „Niagara” din 1953. Practic, o scoate din context. O decupează, iar prin tehnica serigrafiei pe pânză o multiplică, repetând chipul vedetei de cinema, o colorează, o deformează, imitând liniile unei producții de serie. O ridiculizează. De fapt, MM nu mai există: actrița, vedeta de cinema, cântăreața se transformă într-un obiect de consum.

Antoaneta: Adică Warhol și Pop Art demitizează star system-ul de la Hollywood?

Eram: Exact. Marilyn aparține tuturor, devine, prin mediatizare excesivă, un obiect de consum disponibil publicului. Asta face Pop Art. Vorbește despre marketing, consumerism și fragilitate, prin efemeritate.

Andy Warhol a devenit el însuși un produs al societății de consum

Antoaneta: Și pentru că suntem în relația asta Pop Art–Instagram, este adevărat că fotograful Tyler Shields este considerat un Warhol al zilelor noastre?

Eram: Da, pentru că el funcționează pe același principiu ca Warhol. Repetarea simbolurilor, de exemplu buzele, despre care Tyler Shields spune că sunt intrarea în suflet. Aceeași critică a societății de consum o avem și la el, exact ca în Pop Art. De exemplu, când face o radiografie a pantofilor Louboutin în lucrările lui, ca un semnal pentru femei, cu mesajul „uite de fapt ce porți”.

Antoaneta: Este ceva ce a făcut Warhol și nu este în Factory, la Art Safari?

Eram: Brillo Box, una dintre cele mai revoluționare creații semnate de Warhol. În anii ’60, Brillo Box era un produs de menaj foarte prezent în supermarketurile americane. Warhol a creat în Factory replici din lemn, vopsite și serigrafiate, ale cutiilor comerciale Brillo Box, care erau din carton. Apoi le-a vândut. Până atunci, el surprinsese doar imagini din societatea de consum. Prin Brillo Box a devenit el însuși un produs al societății de consum.

Antoaneta: Ce îți place cel mai mult la Pop Art?

Eram: Îmi place apropierea dintre artă și marketing pe care o face Pop Art. Fiecare mecanism din expoziția asta poate fi regăsit și în marketingul de azi. De aceea e foarte interesant Pop Art pentru cei care lucrează în industria de MarComms. Să vezi mecanismul prin care faci un obiect cunoscut. Aceasta este esența: cum să creezi un obiect pe care să-l dorească toată lumea.

Pe final….

Expoziția „Pop Art. Lumea în culori” se poate trăi în două moduri: fie te duci pe firul general al poveștii, fie intri tu în poveste și ești, pentru scurt timp, Pop Art. Depinde de fiecare vizitator.

Urmărește contul de Instagram Art Safari și află când este programat următorul tur ghidat cu Alexandre Eram. Expoziția este deschisă până pe 18 decembrie.

See you next time,