Sunt 10 ani de când “Materia” a trecut de la un târg dedicat designerilor în piele la o comunitate de profesioniști, care nu reunește doar artiști locali, ci este și un spațiu unde clientul descoperă și înțelege de ce merită să investească într-o geantă de designer, creată în întregime de acesta, totul cu mâinile și talentul lui.
Am intrat într-o încăpere mare, uriașă. Iar peste tot erau zeci, sute de genți, de toate formele, de toate culorile, sute de perechi de pantofi și cizme, și ghetuțe, și botine…Și toate, dar toate erau ale mele. Am visat. M-am trezit. Cunoști starea după un astfel de vis, când totul e așa frumos și tu ești back to reality. Mi-am găsit remediul. Am redactat interviul pe care l-am realizat cu Dan Pierșinaru, fondatorul “Materia”, târgul de design în piele.


Platforma care ajută designerii să țină lumina aprinsă în atelier
Antoaneta: De ce să faci un eveniment dedicat pielăriei, un meșteșug cu o materie scumpă și aproape uitat în România?
Dan: Fiecare eveniment are mai mult sau mai puțin, chipul și asemănare organizatorului, fondatorului. În cazul meu, Materia, cu siguranță s-a născut din plăcerea și bucuria personală de a purta aceste genți din piele de calitate. În urmă cu vreo 12 ani, aveam ideea de a veni cu un eveniment dedicat creațiilor în piele, dar firește că nu doream unul cu “de toate”. Mă gândeam la acea parte din zona creativă care este lăsată la voia întâmplării.
Antoaneta: După ’90 au dispărut multe ateliere cu vechii meșteșugari. Azi, cu greu găsești un cizmar bun care să îți pună flecuri la pantofi și să nu îi distrugă.
Dan: Din păcate, așa este. Zona asta, a pielăriei mă atrăgea și am înțeles că este nevoie de o platformă care să vorbească despre designerii care lucrează în piele. Eram în Londra, în 2014 și lucram pentru un târg internațional organizat de Consiliul pentru Meșteșuguri din UK, entitate foarte puternică și foarte activă cu un târg de artă, dar craft contemporan.
Am fost impresionat de atenția pe care britanicii o au pentru artizanii lor din zona de piele. Îmi amintesc că la ediția de atunci au descoperit și au adus la târg un meșteșugar care făcea din piele, doar o componentă anume care se folosește în echitație, pentru cai. Consiliul l-a luat, l-a ajutat și l-a promovat, în așa fel încât lumea să știe și meșteșugul lui să nu dispară.
Mi-am zis că și la noi trebuie să existe un astfel de târg. Și așa a apărut Materia, din această dorință de a avea o platformă, un context în care designerii în piele să aibă vizibilitate și să vândă ceea ce creează, pentru că așa reușesc să își țină lumina aprinsă în atelier.

Materia împlinește anul acesta 10 ani, iar ediția aceasta este una tip boutique și o poți vizita pe 7-8 noiembrie la Art Safari, în Amzei 13. Și totul o să fie ca în visul meu: genți, de toate formele și culorile, pantofi, bijuterii, colecții de haine tip capsulă, mănuși, curele, pălării, toate din piele naturală, creații semnate de designerii din toată țara.
Când porți un accesoriu de designer, te detașezi de majoritate
Antoaneta: Îmi amintesc că prin anii 90 existau încă, mici ateliere unde mama cumpăra pantofi și genți la comandă. Meșteșugarii făceau niște lucruri fabuloase și care astăzi sunt într-o stare excelentă. Cât de mult mai sunt interesați designerii de azi, de la noi, să lucreze cu acest material atât de sofisticat și scump?
Dan: Da, și sunt cei care participă la Materia. Ei chiar sunt cei care prototipează, adică, au faza de creație, ideea, au compoziția și după urmează partea de prototipare. Ei chiar știu să realizeze cap-coadă, o geantă, o pereche de pantofi. Însă, din păcate sunt din ce în ce mai puțini. Este o realitate și trebuie să vorbim deschis, fără rușine despre ea.
Antoaneta: În meșteșugul pielăriei, cât este știință, cât este artă?
Dan: Pielea știe să se impună, deși este foarte versatilă. Poți face foarte multe obiecte, de la recipiente care susțin apa până la mobilă, și nu mai zic, toate accesoriile posibile. Trebuie să înveți cum să o faci să te asculte. Dacă nu știi să o lucrezi, s-o prelucrezi, să o transformi, eșuezi. Pielea este și un material din ce în ce mai scump și toate celelalte componente necesare, furniturile, partea de metal, totul se scumpește foarte mult.
Antoaneta: De unde își iau designerii materia primă, pielea?
Dan: La Materia am prezentat pentru prima dată un atelier de pielărie, o tăbăcărie vegetală din Sibiu. Este ceea ce mi-am dorit ca la acest târg să am și componenta celor care prelucrează pielea încă, în România, dar la nivel de calitate de Italia. Mai avem în România acești meșteșugari, dar, din păcate, nu sunt promovați suficient și nici lumea nu-i caută atât de insistent. Ori, misiunea târgului Materia este să construiască acest context, în care o dată pe an, ei să se reunească, să-și întâlnească publicul consumator.
Antoaneta: Cum îi argumentezi clientului prețul creațiilor din piele, care este foarte mare și care, poate îl depășește financiar?
Dan: Factorul preț, de ce să nu spunem foarte sincer, este frontiera, limita de care, uneori, nu reușești să treci. Eu cred că este important ca publicul consumator să înțeleagă de ce un obiect de design contemporan în piele se vinde la un preț ridicat. Și consider că răbdarea și curiositatea clientului pot ajuta să descifreze că produsul este de serie limitată, uneori unicat. Și mă refer la designerul care și-a creat singur produsele. Este important să conștientizezi că tu, client, te detașezi de masă când porți accesoriul achiziționat de la designer.
Într-adevăr, prețul poate să fie de două ori sau uneori poate de trei ori mai scump, în comparație cu un obiect de mass-market, care e mai ieftin, ușor de cumpărat și repede de consumat. Dar, cel cu un preț mic, de serie mare, nu-ți oferă aceeași valoare așa cum face un produs de designer.Vorbim despre ceva ce poate purta, foarte, foarte multă lume vs tu, care alegi conștient să cumperi de la un designer care are un anumit tip de atenție pentru detalii și estetică.

Un târg de slow fashion, unde calitatea vine din meșteșug și creativitate
Antoaneta: Și ce le spui celor care militează pentru protecția animalelor?
Dan: Este o întrebare care va exista și care ne-a fost adresată de multe ori, pe care o consider legitimă. Însă, lucrând pentru Materia am descoperit că foarte multă piele este recuperată din zona consumului de carne. Cea mai mare cantitate din această piele provine de la animalele care sunt sacrificate pentru consum.
Eu sunt pro consum conștient. Materia nu este un eveniment care împinge potențialul vizitator, consumator către fast-fashion. Prin abordarea sa, este un târg slow fashion, unde cumperi de la un designer care are un proces de creație, are un atelier în spate, care îți oferă calitate prin meșteșug. Alege să cumperi de la el. Dacă vei consuma impulsiv, cu siguranță vei susține și vei sponsoriza de fapt acest fast fashion.
În România avem branduri internaționale, mai mult sau mai puțin de lux, care produc încă. Fabricile respective nici nu se uită la designerii români, care sunt priviți doar ca o virgulă care îi încurcă în proces.
Designerii români nu pot lansa comenzi de sute de modele, pentru a intra în competiție cu branduri foarte mari și așa ei nu sunt băgați în seamă. Iar totul poate genera un cerc vicios. Dar, aici potențialul cumpărător are un rol decisiv. Sigur că, acesta nu are timpul necesar să viziteze 40 de ateliere sau de showroom-uri de marochinărie, sau să urmărească pe Instagram, 40 de conturi.
Există, Materia. O dată pe an, într-un weekend, două ore, vino cu deschidere și alege să achiziționezi dacă îți place ceva. Dacă noi nu susținem acești designeri și meșteșugari, ne vom transforma într-o masă de consum pentru alte branduri.
Antoaneta: De la cine mai învață designerii tineri, meșteșugul pielăriei?
Dan: Spre surprinderea mea, unii sunt autodidacți, încep cu tutoriale în online. Firește că varianta ideală este de a avea un mentor, un foarte bun artizan în pielărie, care, din păcate sunt și ei pe cale de dispariție. Și nu bate nimeni la ușa lor să le ofere o platformă unde să devină profesori plătiți.
La Materia construim cu fiecare ediție, de zece ani, comunitatea designerilor și meșteșugarilor în creația și arta pielăriei, avem mediatizare mai largă a acestui craft, a acestui meșteșug și îi chemăm pe oameni să-i descopere.

Designerii te așteaptă să pipăi, să atingi, să simți, să înțelegi, să cunoști pielea, procesul din spatele creațiile lor. Singurul brand în care merită să investești este cel al tău. Dacă îți dorești să faci diferența, poartă un accesoriu care este în serie limitată sau unicat. Și sigur, sigur îl găsești la Materia. Intrarea este libera.
See you soon!
![]()

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.