SPECIAL

Brâncuși, descoperit altfel: universul feminin care i-a marcat opera, într-o expoziție inedită la Art Safari New Museum

Brâncuși și muzele sale. Brâncuși și Marthe Lebherz în atelier cca. 1930 © Centre Pompidou, MNAM-CCI, Dist (2). GrandPalaisRmn _ Georges Meguerditchian

Din 18 septembrie, publicul din București are ocazia să vadă un Brâncuși pe care nu l-a mai văzut până acum: cel din spatele atelierului parizian, atent la femeile care îi treceau pragul și cărora le acorda un respect ieșit din comun.

Expoziția Brâncuși și muzele sale, semnată de curatoarea Doina Lemny, face parte din programul dedicat Anului Brâncuși în România și propune ceva ce nicio expoziție retrospectivă de sculptură nu a arătat până acum: relațiile artistului cu femeile care i-au însoțit și i-au influențat parcursul creator.

”Brâncuși și muzele sale” Fotografie, Domnișoara Pogany, vedere din față, 1914-1920, colecție privată
”Brâncuși și muzele sale” Fotografie, Domnișoara Pogany, vedere din față, 1914-1920, colecție privată

Universul feminin și legendele care înconjoară aceste relații

În jurul relațiilor lui Brâncuși cu femeile din viața lui au apărut și  legende, pe care expoziția le prezintă alături de fapte. Una dintre ele leagă numele sculptorului de prințesa Marie Bonaparte. Deși cei doi nu s-au întâlnit niciodată, aceasta i-ar fi inspirat una dintre lucrările sale, Prințesa X.

O altă legendă vorbește despre o presupusă apropiere între Brâncuși și Maria Tănase, pe care artistul a cunoscut-o la Expoziția Universală de la New York, din 1939, o întâlnire despre care se păstrează o singură fotografie în care apar împreună.

Un loc aparte îi revine lui Margit Pogány, pictoriță maghiară și apropiată a artistului, cea care i-a inspirat una dintre cele mai cunoscute sculpturi ale sale, Mademoiselle Pogany. Publicul va putea vedea chiar versiunea acestei lucrări aflată în colecția Muzeului de Artă din Craiova, adusă special pentru expoziție.

Accentul pus pe universul feminin nu e întâmplător. Doina Lemny, a lucrat mai bine de două decenii la Centrul Pompidou din Paris, unde a coordonat fondul de arhivă Brâncuși, și este autoarea unor volume de referință dedicate sculptorului și cercului său de prieteni. În 2023, Doina Lemny a publicat cartea Brâncuși et ses muses care acum ia forma unei expoziții.

„Această expoziție, care e cu totul diferită de expozițiile retrospective ce prezintă doar ansambluri de sculpturi, este excepțională pentru că întredeschide niște porți către intimitatea artistului, către personalitatea lui, adesea prezentată cu simplitate”, spune Doina Lemny.

”Brâncuși și muzele sale” Fotografie realizată de Constantin Brâncuși, Lizica Codreanu în atelier interpretând Gymnopediile de Erik Satie, 1922, Nouveau Musée National de Monaco 2
”Brâncuși și muzele sale” Fotografie realizată de Constantin Brâncuși, Lizica Codreanu în atelier interpretând Gymnopediile de Erik Satie, 1922, Nouveau Musée National de Monaco 2

Vizitatorii vor afla numele femeilor care i-au fost lui Brâncuși muze și prietene apropiate: baroana Renée Irana Frachon, modelul sculpturii Muza adormită, apoi Margit Pogany, Lizica și Irina Codreanu, artista și scriitoarea Nancy Cunard, poeta Mina Loy, dansatoarele Marthe Lebherz, Florence Meyer și Marina Șaliapin, dar și ultima parteneră a artistului, pianista Vera Moore.

Legătura multora dintre ele cu sculptorul a rămas consemnată în corespondența păstrată până astăzi în arhive. Este cazul dansatoarei elvețiene Marthe Lebherz și al pianistei britanice Vera Moore, prezente constant în viața lui de zi cu zi.

O expoziție construită pe acte, ca la teatru

Expoziția de la Art Safari New Museum este gândită, așa cum o descrie curatoarea, „ca o piesă de teatru în mai multe acte”, în care fiecare muză iese în evidență prin ceea ce are mai reprezentativ pentru relația ei cu artistul. Baroana Renée Irana Frachon apare prin fotografii și obiecte personale, iar Margit Pogany este prezentă prin fotografii, desene și sculptura care i-a purtat numele.

Alături de fotografiile realizate chiar de Brâncuși, publicul va vedea filme, corespondențe, afișe și documente personale, dar și obiecte care au aparținut acestor femei: rochii, bijuterii, ajunse la Art Safari New Museum de la Victoria & Albert Museum din Londra și Nouveau Musée National din Monaco, alături de piese din colecții private.

”Brâncuși și muzele sale” Fotografie realizată de Constantin Brâncuși, Domnișoara Pogany, colecție privată
”Brâncuși și muzele sale” Fotografie realizată de Constantin Brâncuși, Domnișoara Pogany, colecție privată

40 de fotografii inedite, arătate pentru prima dată

În centrul expoziției se află un ansamblu de 40 de fotografii originale realizate de Constantin Brâncuși, descoperite și autentificate de Doina Lemny în colecția Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Sunt imagini pe care publicul le vede acum pentru prima dată, în premieră mondială.

Fotografiile provin din arhiva scriitoarei Otilia Cosmuța-Bölöni, una dintre prietenele apropiate ale lui Brâncuși încă din primii lui ani petrecuți la Paris.Ea este cea care i l-a prezentat pe Rodin și tot ea l-a apropiat pe artist de primele lui muze, Margit Pogany și baroana Renée-Irana Frachon. Cele 40 de fotografii au ajuns la Universitate prin intermediul doctorului Nicolae Maior din Oradea, la dorința moștenitoarei Otiliei.

„De mult timp voiam să văd aceste 40 de fotografii. Trebuia neapărat să le văd personal, ca să le certific 100% autenticitatea! Ochiul meu este obișnuit cu toate fotografiile din fondul Brâncuși de la Centrul Pompidou (aproximativ 2.000 de clișee și tiraje) și din alte colecții private. De aceea, m-am consultat, cum fac întotdeauna, cu experți în fotografie”, povestește Doina Lemny.

”Brâncuși și muzele sale”Vera Moore la pian, colecție privată, fotograf anonim
”Brâncuși și muzele sale”Vera Moore la pian, colecție privată, fotograf anonim

Brâncuși și camera de filmat

Puțini știu că, după ce a ajuns la un nivel profesionist în fotografie, Brâncuși și-a cumpărat și un aparat de filmat, curios fiind de tot ce ținea de noutățile din domeniul imaginii. Cele mai cunoscute filme realizate de artist arată dansatoare care performau chiar în atelierul lui, printre sculpturi.

„Mai multe secvențe demonstrează concepția lui de cineast: dansul acestor muze, dintre care cea mai renumită este Florence Meyer, fiica bogaților colecționari americani Agnes și Eugene Meyer, proprietarii jurnalului Washington Post, și alte dansatoare dificil de identificat pentru că, și aici este măiestria artistului! Le filmează acoperite, surprinzând numai dansul mâinilor”, povestește  Doina Lemny.

Scenografia expoziției îi aparține lui Cosmin Florea, iar coordonarea este semnată de Alexandra Marin și Maria Munteanu, asistate de Andreea Busuioc. Expoziția are ca partener Rețeaua de Sănătate Regina Maria.

Brâncuși și muzele sale. Brâncuși și Marthe Lebherz în atelier cca. 1930 © Centre Pompidou, MNAM-CCI, Dist (2). GrandPalaisRmn _ Georges Meguerditchian
Brâncuși și muzele sale. Brâncuși și Marthe Lebherz în atelier cca. 1930 © Centre Pompidou, MNAM-CCI, Dist (2). GrandPalaisRmn _ Georges Meguerditchian

Ce mai aduce noul sezon de la Art Safari New Museum

Brâncuși și muzele sale nu vine singură. Al doilea sezon expozițional al anului aduce publicului bucureștean mai multe expoziții noi: Pop Art. Lumea în culori, o incursiune în șase decenii de artă și cultură vizuală, de la Andy Warhol până în prezent; Război și pace, un eseu vizual dedicat relației dintre conflict și pace de-a lungul istoriei artei românești; „Noua climă. Suntem pregătiți?”, o expoziție interactivă susținută de Fundația OMNIASIG; precum și expozițiile temporare Cristian Mungiu. Fjord, fotografii și Arta de a trăi prânzul, realizată în parteneriat cu Edenred.

Noul sezon poate fi vizitat între 18 septembrie și 20 decembrie 2026, la Art Safari New Museum, pe strada Amzei nr. 13, din București. Biletele au o reducere de 50%, disponibilă pe artsafari.ro, până pe 17 septembrie.

Despre Art Safari New Museum

Art Safari New Museum se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Nicușor Dan, și este organizat de Centrul Cultural Art Society, fundație de utilitate publică, cu sprijinul Primăriei Sectorului 1. Proiectul este susținut de Banca Transilvania, Fundația OMNIASIG, Lidl, Voxility, Glo, Mastercard, Regina Maria, De’Longhi România, Porsche, Catena, Brâncoveanu, Edenred, Policolor, Carpet and More, Lindab, Epson și alții.

Organizator anual al Pavilionului de Artă București, ajuns la cea de-a 19-a ediție, Art Safari realizează, în parteneriat cu muzee de artă din România și din străinătate, precum și cu colecționari privați, expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu și promovarea artei contemporane.

Cu o puternică dimensiune educațională, misiunea proiectului este de a apropia arta de public și de a educa noile generații, inclusiv prin ateliere de artă, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană organizate în spații neconvenționale, printre care și metroul bucureștean. În cele 18 ediții de până acum, Art Safari a strâns peste 1 milion de vizitatori. Mai multe detalii, pe artsafari.ro.

Brâncuși și muzele sale_Art Safari New Museum
Brâncuși și muzele sale_Art Safari New Museum