În cel mai nou episod din “Strategii de Comunicare eficientă”, podcastul despre oameni și comunicare, explorăm împreună cu Cristina Gheorghe, impactul mentalității deschise asupra individului și rolul acesteia în  criza relațiilor dintre oameni.

“Dacă eu îți răspund ție cu calm, când tu îmi dai un feedback negativ, îți pun întrebări prin care să investighez ce anume pot să îmbunătățesc, e clar că acest feedback îmi va fi de folos. Fundamental este felul în care te văd pe tine, în acest feedback. Dacă eu ți-l dau ca să mă răcoresc, că sunt concentrat pe un obiectiv, nu mă uit la tine, nu te văd, n-am nicio relație cu tine. Atunci, tu vei intra în modul apărare sau freeze. Nici măcar nu mai auzi ce-ți spun eu. Și eu cred că una din crizele cele mai mari pe care noi le avem acum, este cea despre relație dintre noi”

 

De ce să asculți acest episod?

De câte ori nu ai simțit că ești doar un simplu obiect in față celuilalt? Sau, cum a fost atunci când tu vorbeai, interlocutorul tău te privea, fără să te vadă, te asculta, fără să te audă?Cu siguranță, că de mult prea multe ori. Dar și tu ai trecut prin a uita că în fața ta este un om și nu doar un instrument de atins obiective și rezultate.

Exact despre asta discut cu Cristina Gheorghe. De la ea vei afla că una dintre cele mai mari crize prin care trece omenirea este cea a relațiilor dintre noi. Cum se poate ieși? Prin schimbare. Transformarea prin care trebuie să trecem de la o mentalitate închisă la mentalitatea deschisă.

Cine este Cristina Gheorghe

– Antreprenor,

Preşedintele Institutului Dezvoltării Personale (IDP România),

– Director Executiv al Liceului Teoretic Varlaam Mitropolitul din Iaşi

-International Master Trainer al Institutului Arbinger din Statele Unite ale Americii.

– a dezvoltat şi în prezent desfăşoară programe de leadership, inteligenţă emoţională şi spirituală pentru companii private, românești și multinaționale, ONG, educație și administrație publică.

Cristina este și cofondator al Asociației SuperTeach, prin implementarea Programului de Mentalitate Deschisă în Educație la nivelul SuperTeach și programul  ”Școala SuperTeach” .

-împreună cu Felix Tătaru, CEO GMP GROUP, a fondat Institutul Dezvoltării Personale, centrul de expertiză din România în dezvoltarea personală și organizațională pentru liderii secolului 21

Despre ce discut cu Cristina:

-care sunt actualizările primite de conceptul de self-help,

-ce înseamnă “să privești dincolo de tine”

– ce este mentalitate deschisă,

– care sunt coordonatele unei mentalități deschise,

-clișeele mentalității deschise,

-relația dintre ego și mentalitatea deschisă,

– mentalitatea deschisă și traversarea crizelor,

Suntem un fel de surfers pe valul vieții

Antoaneta: Până în pandemie, toate programele de dezvoltare personală foloseau acestă formulare “cea mai bună versiune a ta prin self help”. Pandemia, războiul și această perma crisis, conceptul explicat de dicționarul Collins, ca starea continuă de nesiguranță, de incertitudine ce impact au au în self help, în dezvoltarea? personală?

Cristina: De obicei vrem să ne dezvoltăm pentru că suntem într-un impas. Încerc să rezolv o problemă și soluția pe care o am nu merge, și atunci trebuie să învăț o competență nouă. Trebuie să învăț cum să rezolv această problemă.Ori mi se cere asta pentru că lucrez undeva și compania dorește noi competențe, ori eu mă angajez în altă parte și trebuie să dobândesc noi competențe. Dezvoltarea personală, de obicei vine dintr-o motivație din exterior.

Atunci când suntem în criză, de fapt, avem o oportunitate să dezvoltăm, să învățăm ceva, să facem o analiză și să rezolvăm, altfel problemele trecutului. Și cred că această perma crisis, adică perma-analiză, ca să spunem așa, ne oferă oportunități permanente. Cumva ne împinge către a găsi soluții adevărate și nu neapărat soluții pe termen scurt, de moment.

Antoaneta: Mai degrabă ne împinge la o proactivitate? Să adopt o strategie, să fac o schimbare care îmi rezolvă nu numai problema acum, ci pe termen lung, pentru a nu o mai repeta?

Cristina: Cred că această perma crisis ne împinge către o transformare fundamentală, ne duce într-o zonă în care spune că omul are nevoie de altceva. Aș putea spune că se referă la om în toate rolurile lui și la multiplele crize: personale, de job, de sens, sociale, economice și politice. Pandemia, cred că a adus mai mult decât orice altă criză. Ne-a închis și ne-a pus față în față cu noi în șine și ne-a forțat să găsim soluții.

Antoaneta: Asta a generat și toate formele precum,” marea de emisioneală”, “demisia silențioasă”…..?

Cristina: Da, exact, pentru că omul s-a întors la job și nu a mai dorit ceea ce a fost înainte. Nu a mai vrut să perpetueze asta la nivel subconștient. Cred că poate unii chiar la nivel conștient.  Cred că această criză, într-un fel, eu zic că e bună, ne forțează să ne transformăm fundamental. și cred că noi suntem un fel de surfers pe valul vieții.

“Mentalitatea e ca un software și avem nevoie să facem un update la acest soft unde sunt stocate credințele noastre. Ele nu sunt rele, nu sunt bune, dar devin bune atunci când noi știm să le folosim și le recunoaștem  limita. De cele mai multe ori, suntem mânați de aceste credințe, fără să le cunoaștem. Mergem pe pilotul automat, dar vine criza care zice: “stop și reset.”

Schimbarea e grea, iar transformarea mentalității este și mai grea

Antoaneta: La Institutul Dezvoltării Personale lucrați cu programe și folosiți instrumente care au ca focus mentalitatea. Voi lucrați pe necesitatea schimbării de mentalitate….

Cristina: Îmi aduc aminte, am fost la un workshop cu un renumit facilitator și eram cam peste 100 de oameni în sală. Și el întreabă: “care dintre voi ați dori să vă îmbunătățiți?” Toată lumea a ridicat mâna sus.  După care a întrebat “și câți dintre voi vreți să vă schimbați?” Nimeni n-a mai ridicat mâna. Schimbarea e grea, iar schimbarea de mentalitate, transformare a mentalității este și mai grea.

Antoaneta: Schimbarea de mentalitate este un proces pe parcursul vieții. Au oamenii disponibilitatea să aloce acest timp pentru a-și schimba mentalitatea, când de fapt, în realitatea noastră totul trebuie să se întâmple ieri?

Cristina: Am observat că în ultima vreme această disponibilitate de care tu vorbești devine din ce în ce mai mare datorită, aș putea spune acestei perma crissis. Tot încerc diverse lucruri și nu mai merg și atunci trebuie să fac altceva. Și oamenii devin din ce în ce mai conștienți, mai ales liderii, că au nevoie să facă altceva și se referă la comportament.

Dacă eu îți răspund ție cu calm, când tu îmi dai un feedback negativ, îți pun întrebări care să investighez ce anume pot să îmbunătățesc, e clar că acest feedback îmi va fi de folos. Doar că eu când aud un feedback negativ de la tine, mă irită. De fapt, fundamental este felul în care te văd pe tine, când îți dau acest feedback sau când îl primesc.

Eu pot să-ți dau feedback ca la carte, cu toate tehnicile, dar dacă-i înăuntrul meu, dacă eu ți-l dau ca să mă răcoresc, că sunt concentrat pe un obiectiv și trebuie să-l înplinim repede, că avem un deadline, nu mă uit la tine. Nu te văd. N-am nicio relație cu tine. Atunci, tu vei intra în modul apărare sau freeze. Nici măcar nu mai auzi ce-ți spun eu. Tu vei justifica orice lucru pe care eu ți-l spun ca să-mi arăți că nu-i așa.

Și eu cred că una din crizele cele mai mari pe care noi le avem acum este cea despre relație dintre noi. Să ne gândim care sunt lucrurile pe care le-am învățat de la oamenii cu care am stat în foarte multe relații și cât de mult ne-au ajutat.

Pot să pot să vorbesc despre mine. Sunt oameni datorită cărora, doar pentru că eu am interacționat cu ei un an, doi, trei am dobândit obiceiuri, comportamente pe care, puteam să merg la 70.000 de cursuri, nu le-aș fi dobândi atât de bine. Deci relația e cea care determină schimbarea comportamentului, dobândirea unor noi comportamente sau noi obiceiuri care pot fi productive sau neproductive.

Antoaneta: De ce să mă mai schimb, când, poate lucrurile funcționează la mine?

Cristina: Mentalitate….. De fapt, noi ne dorim niște rezultate pe care, le-am obținut.  Ele sunt datorate unor comportamente ale noastre, unor obiceiuri. Ori de câte ori ne fixăm un obiectiv, dorim rezultate mai grozave. Credem că e suficient să dobândim noi comportamente. Dar mentalitatea mea rămâne la fel, pentru că la noi se petrece la nivel exterior.

Dar, motivația mea? De ce vreau eu lucrul ăsta? Cât de mult îmi doresc eu asta? Cât de mare e hotărârea mea în asta? Însă înăuntrul meu este important să se transforme ceva.

Antoaneta: Ar putea să fie credința?

Cristina: Da! Si devine atât de importantă.  Credința mea schimbă ceva în felul în care eu văd motivația pentru care îmi doresc lucru respectiv.  Atunci, eu sunt activată de asta și produc o schimbare în obiceiurile mele anterioare. Motivația mea atârnă puternic și asta mă face pe mine să dobândesc noile obiceiuri. Cumva, mentalitatea este cea care mișcă actiunile, comportamentele noastre.

Mentalitatea e ca un software și avem nevoie să facem un update la acest soft unde sunt credințele noastre. Ele nu sunt rele, nu sunt bune, dar devin bune atunci când noi știm să le folosim și le recunoaștem limita.De cele mai multe ori, suntem mânați de aceste credințe, fără să le cunoaștem. Mergem pe pilotul automat, dar vine criza care zice: “stop și reset.”

“În mentalitatea deschisă, când eu am obiectivele mele, provocările mele, mă preocupă să înțeleg și obiectivele, provocările, visurile, greutățile tale. Adică mă uit pe obiectivele mele, dar și pe ale tale. În momentul în care noi avem pe radarul nostru și obiectivele celor cu care interacționăm, nevoile, provocările lor, aceștia devin persoane pentru noi, devin oameni cu adevărat și atunci e inevitabil, n-ai cum să nu ții cont de ei.”

Noi suntem bariera cea mai mare în dezvoltarea noastră personală

Antoaneta: Institutul Dezvoltării Personale este reprezentantul în România al Institutului Arbinger, lider mondial în schimbarea de mentalitate. Eu am primit de la tine cartea “  Mentalitatea deschisă” Subtitlul acestei cărț este următorul “Privește dincolo de tine”.  Care sunt unghiurile din care pot să fac asta? Cum să privesc eu dincolo de mine?

Cristina: Sunt două unghiuri. Primul este cel pe orizontală, cum îi spun eu și anume prin ochii celuilalt. Aveam o prietenă foarte bună care obișnuia să spună cât de important este celălalt și că nu întâmplător Dumnezeu ne-a dat ochii pe față ca să ne vedem unu în ochii celuilalt. Cumva celălalt ne oglindește, că altfel ne punea în ochii în palmă să ne vedem singuri. Este fundamental unghiul din care putem să ne vedem pe noi în șine și să ne oglindim chiar și credințele și mentalitatea.

Cel de al doilea unghi este pe verticală, cum îi spun eu și anume relația noastră spirituală, motivația noastră, sensul nostru, în relația cu Dumnezeu. Versiunea cea mai bună a noastră o obținem pe orizontală și pe verticală. Fără aceste două dimensiuni este foarte greu să o obținem.

Noi suntem bariera noastră cea mai mare în dezvoltarea noastră personală. Vrem ca ceilalți să se schimbe, dar mai puțin la noi.Ai vorbit dspre mentalitatea deschisă deschisă, conceptul fundamental pe care Arbingel îl folosește.  Este important să întelegem că nu se referă la deschis la orice.

Antoaneta: Asta era următoarea întrebare. Dar, eu am o mentalitate deschisă, sunt deschis la noile tehnologii, mă adaptez, sunt flexibil….

Cristina: Nu înseamnă asta. Traducerea conceptului “ Outward Mindset”  în “mentalitate deschisă“ a fost cea mai bună opțiune pe care am avut-o.

Hai să începem invers, cu “Inward Mindset”, “ Mentalitatea închisă “Celălalt nu contează la fel de mult ca mine,  mă concentrez doar pe ce cred eu că este important: obiectivele mele, nevoile mele, visurile mele, dorințele mele. Multe dintre ele uneori le includ și pe ale celorlalți, dar din categoria “cred eu ce e mai bine pentru tine”

Eu fac totul cu cele mai bune credințe dar, practic, eu mă închid în ele. Noi și folosim expresia  “ intru în cutia” propriilor mele obiective, provocări, frământări, visuri. Și când lucrez cu ele, îi transform pe ceilalți în obiecte, vehicule, dacă mă ajută să-mi îndeplinesc obiectivele, provocările, nevoile mele, sau obstacole, dacă nu mai vor să facă ce vreau eu, cum vreau eu, când vreau eu. Ceilalți devin irelevanți dacă nici nu mă ajută, nici nu mă încurcă.

Chiar am un acronim interesant: VOI, vehicul, obstacol irelevant. Adică problema sunteți voi. Eu, niciodată. De fapt este felul în care eu îl văd pe celălalt, sau nu-l văd. Mai bine spus, dacă mă ajuți să-mi ating obiectivele mele, nici nu te văd, nici nu pun problema ce-ți place, ce nu-ți place, cine ești tu, ce obiective și provocări ai.

În “outward mindset”, în mentalitate deschisă, când eu am obiectivele mele, provocările mele, mă preocupă să înțeleg și obiectivele, provocările, visurile, greutățile tale. Adică mă uit pe obiectivele mele, dar și pe ale tale. În momentul în care noi avem pe radarul nostru și obiectivele celor cu care interacționăm, nevoile, provocările lor, ei devin persoane pentru noi, devin oameni cu adevărat și atunci e inevitabil, n-ai cum să nu ții cont de ei.

Antoaneta: În mentalitatea închisă vorbim  despre  nepăsare?

Cristina: Da, nepăsarea este uriașă. Uită-te pe stradă, cât de multă lume merge cu capul în jos. Oamenii sunt preocupați să facă atât de multe, încât nu mai sunt conștienți nici de ei, nici de ceilalți.

Ne tratăm și pe noi ca pe obiecte și când facem asta nici nu mai avem cum să fim împreună. Și apropos, de dimensiunea pe verticală, noi nu avem cum să fim cu ceilalți dacă nu suntem cu noi și nu putem fi cu noi cu adevărat dacă nu suntem cu ceilalți cu adevărat.

Antoaneta: Mentalitatea deschisă este o provoacare pentru ego? Adică trebuie să duci ego-ul la cura de slăbire? Cum să fac eu asta când trăiesc într-o societate profund egocentristă?

Cristina: De ce ne plângem noi cel mai mult? De stres. Eu trebuie să mă ocup și de asta, eu trebuie să fac și aia. În primul rând, mentalitatea închisă ne aduce siguranța obiceiurilor existente. Eu știu că dacă îți spun ție ceva, tu o să-mi răspunzi în felul ăsta, deși eu nu mi-aș mai dori ca tu să-mi răspunzi așa… Astăzi siguranța primează. Reușita primează stării de bine, primează împlinirii.  Eu prefer să fiu sigur. Există și zicala” rău cu rău, dar mai rău fără rău “. Prefer un rezultat mai slab, dar să fie sigur.

Orice schimbare necesită o nesiguranță. Un dezechilibru, perma crisis ne împinge către asta. Și acum mă întorc în momentul în care eu îl văd pe celălalt ca pe o persoană cu adevărat. Sunt prezent acum și aici, e o stare de prezență care cu ce mă ajută?

În primul rând te văd, îți văd provocările, greutățile, talentele,  unde tu excelezi și pot să iau o decizie mult mai rapidă, să știu cu adevărat unde mă poți ajuta, unde te pot eu ajuta,  să facem ceva împreună. În mentalitatea deschisă sunt mult mai în siguranță, știu care sunt provocări, nevoile, obiectivele tale. Beneficiile în a fi prezent, a ști, a te cunoaște și a te vedea, mă eliberez de stresul controlului.

Noi punem atât de mult efort în apărea, în a fi. Eu nu am o părere proaste spre ego. El este imaginea mea despre mine. Ideea e că trebuie să-l cunoaștem, iar noi nu suntem conștienți de imaginea noastră despre noi.  Doar reacționăm. Nu mai suntem ființe spirituale, ci funcționăm pe pilot automat. Ori, in mentalitatea deschisă, ne eliberăm,  devenim mult mai creativi. Inveți să fii mult mai atent la celălalt.  Când cineva e atent la tine și te vede cum te simți? Și o criză poate părea mult mai ușoară cu mentalitatea de împreună.

Antoaneta: Care sunt clișeele care pândesc pe cineva când aude despre mentalitatea deschisă?

Cristina: Credințele care ne împiedică. Îmi aduc aminte de mai multe exemple de la manager, liderii cu care lucrez în diverse companii și care îmi spun: ” Dar eu știu ce nevoie au oamenii mei și clienții mei.  Și cănd ai vorbit ultima dată cu ei? Păi, n-am vorbit. Dacă n-ai vorbit, cum știi?

Antoaneta Am făcut un sondaj….

Cristina: Unul dintre clișee este că presupunem. Al doilea, ne este teamă să-i întrebăm efectiv. Un alt clișeu este că mi se pare că durează prea mult să stau,  să-i ascult pe toți.  Un alt clișeu este cel care “mai întâi să se schimbe celălalt și după aia o să mă schimb și eu”. Sau, “dar mentalitatea se schimbă greu. Doar n-o să ne apucăm noi acuma să schimbăm mentalitatea tuturor oamenilor”

Trebuie să lucrăm cu noi înșine, să nu mai încurajăm pe ceilalți să păstreze mentalitatea închisă. Ăsta este cel mai greu lucru. Să mă abțin să mai contribui la mentalitatea închisă. Am putea spune că suntem super-educații, cunoaștem mult, dar de fapt nu știm să punem în practică, nu putem să adaptăm ce știm la acum, aici, la cine e în fața mea.

Sunt Antoaneta Banu și te invit să te abonezi la canalul meu de You Tube sau să mă urmărești pe Spotify și  rămâi aici și pentru următorul episod din Strategii de Comunicare Eficientă, podcastul despre Oameni și Comunicare.

Nu uita: Keep communication HOT: honest, open and two-way.

Best!