Fabiana Fusco creează bijuterii așa cum alții scriu poezie – instinctiv, sincer și cu un profund simț al responsabilității față de lumea din jur. Pentru ea, bijuteria nu este niciodată doar un obiect, ci o formă de exprimare, o declarație, uneori chiar un act tăcut de rezistență.

Am întâlnit-o prima dată pe Fabiana în aprilie 2025, la AUTOR, singurul târg de bijuterie contemporană din Europa de Sud-Est, fondat de Dan Pierșinaru și organizat la București. Încă de la început, a avut aerul unei veri mediteraneene: caldă, luminoasă, generoasă, plină de energie și culoare.

Bijuteriile ei au un magnetism aparte. Într-un spațiu expozițional plin de sute de piese, unde privirea nu știe unde să se oprească, creațiile Fabianei te fac să încetinești. Te atrag fără să ceară atenție, invitând mai degrabă la reflecție.

Am reîntâlnit-o în decembrie 2025, la Noël, târgul de design din București. De data aceasta, munca ei a fost însoțită de ceva profund personal: muzica. Fabiana a cântat jazz și colinde, umplând spațiul de emoție și căldură. A fost o continuare firească a universului ei artistic, unde vocea, forma și emoția coexistă natural.

Urmează o conversație despre libertate, responsabilitate, creativitate și firele invizibile care leagă bijuteria de viață și de suflet.

„Bijuteria este o declarație despre felul în care văd lumea.”

Antoaneta: Ce înseamnă bijuteria pentru tine, dincolo de funcția ei de obiect?

Fabiana: Bijuteriile au o semnificație importantă nu doar prin valoarea lor emoțională, ci și pentru că spun povești și pot deveni o formă de declarație a modului tău de a gândi, mai ales când vorbim despre bijuteria contemporană. Ceea ce îmi doresc cu adevărat atunci când creez o colecție sau o piesă este să atrag atenția publicului asupra unui subiect anume: fie că este vorba despre probleme sociale, fie despre o formă de protest față de ceva ce mă atinge în viața de zi cu zi și care îi poate face și pe alții să reflecteze.

Antoaneta: Ce tip de bijuterii te atrăgeau înainte să devii creatoare?

Fabiana: Înainte să încep să creez bijuterii, eram atrasă de piese minimaliste, dar cu impact. De exemplu, un colier geometric mare, cu linii simple și curate, din argint sau aur alb. Fără pietre. De fapt, nici acum nu folosesc pietre semiprețioase sau prețioase.  Nu am simțit niciodată că am nevoie de ele pentru a-mi exprima creativitatea.

Antoaneta: Care era relația ta cu bijuteriile înainte să începi să le creezi?

Fabiana: Puține piese, dar mari: cercei, o brățară cuff sau un colier. Asta îmi plăcea să port. Apoi am început să le fac singură. La început purtam câte o piesă diferită în fiecare zi. Acum, în timpul săptămânii, port doar o pereche de cercei, iar pentru o ocazie specială aleg una sau două dintre piesele statement din ultima mea colecție.

Antoaneta: Știu că în liceu ai scris un eseu despre cei mai importanți creatori de bijuterii dintre cele două războaie mondiale. Care dintre ei te-a impresionat cel mai mult și de ce?

Fabiana: Cu siguranță Cartier. Am desenat broșele, inelele și colierele din acea perioadă, iar bijuteriile Panthère erau preferatele mele. Formele fluide, liniile curate, volumele, le ador!

„Bijuteria contemporană mi-a oferit libertate”

Antoaneta: Drumul tău spre bijuterie a început din curiozitate, din dorința de a înțelege ce se întâmplă „în culisele” unei piese?

Fabiana: Nu chiar. Am început să mă interesez de bijuterie pentru că profesorul mea de istoria artei din liceu mi-a propus acest subiect pentru lucrarea de final. În aceeași perioadă, tatăl meu avea ca asistentă soția unui argintar. Pentru documentare am mers în atelierul lor și am văzut cum lucrează. A fost dragoste la prima vedere: desen, studiu, proces. La final m-au invitat să creez ceva. Din acel moment nu am mai putut părăsi bancul de lucru.

Antoaneta: De ce ai ales bijuteria ca limbaj de expresie și de ce bijuteria contemporană?

Fabiana: A venit natural. Am fost mereu conectată la artă, modă, design grafic, iar când l-am cunoscut pe acest argintar în Roma, în timpul studiilor, m-am implicat atât de mult în activitatea atelierului încât mi s-a părut locul potrivit pentru mine. După aproape 18 ani de muncă, timp în care am privit bijuteria ca pe o formă de exprimare a sentimentelor și gândurilor mele,  așa cum fac un pictor sau un sculptor, am realizat că bijuteria contemporană este zona care îmi oferă libertatea de a experimenta și de a face „lucruri ciudate”, așa cum spuneau unii când îmi vedeau creațiile.

Antoaneta: Ce înseamnă pentru tine bijuteria contemporană?

Fabiana: Libertate. Libertatea de a-mi exprima modul de a gândi, de a atrage atenția asupra unor lucruri pe care oamenii, poate, nu le observă în viața de zi cu zi. Este și un mod de a-mi face datoria, de a semnala lucruri. Poate e doar o picătură, dar cred că fiecare trebuie să facă ceva pentru a sensibiliza opinia publică.

Antoaneta: Bijuteria contemporană este adesea asociată cu libertatea materialelor. Crezi că uneori acest concept este forțat pentru a include artizani care lucrează cu textile, hârtie, scoici sau sârmă croșetată?

Fabiana: Probabil că uneori apar confuzii și există artizani care folosesc această etichetă pentru avantajele ei. Totul depinde de galerii și de cei care organizează evenimentele, de cât de riguroasă este selecția.

„O piesă trebuie să aibă o poveste”

Antoaneta: Excentric, exagerat, șocant. Sunt cuvinte des folosite pentru a descrie bijuteria contemporană. O definesc cu adevărat?

Fabiana: În multe cazuri, da. Recunosc că îmi place să creez piese mari, dar aici vorbește artizanul din mine. Încerc mereu să creez bijuterii care pot fi purtate cu adevărat.

Antoaneta: Ce trebuie să aibă o piesă pentru a fi considerată bijuterie contemporană? Să fie o declarație? Artă? Să fie purtabilă?

Fabiana: Să aibă un sens, o poveste, să fie un punct de conversație. Poate să fie artă,  asta ține de percepția fiecăruia, dar cu siguranță trebuie să reprezinte o cercetare, fie de materiale, fie conceptuală.

Antoaneta: Cum ți-ai descrie propriile creații?

Fabiana: De obicei, sunt o parte din sufletul meu, în care oamenii pot regăsi ceva din ei înșiși. Uneori sunt o formă de a striga nemulțumirea față de ceea ce se întâmplă în jurul meu.

Această prezentare necesită JavaScript.

„Astăzi, munca mea vorbește despre probleme sociale”

Antoaneta: Cu ce tehnici rezonezi cel mai mult?

Fabiana: Tehnica cerii pierdute este preferata mea. Sculptarea figurilor mici îmi oferă cea mai mare satisfacție.

Antoaneta: Ce te atrage atât de mult la lucrul cu ceara?

Fabiana: Probabil sentimentul că nu am limite, așa cum simt uneori când lucrez la bancul de lucru.

Antoaneta: Ce teme se regăsesc în creațiile tale? Ce te inspiră sau te preocupă cel mai mult?

Fabiana: La început, a fost pasiunea mea pentru jazz și dans. Acum sunt mult mai conectată la probleme sociale, la suferința umană și la boală.

„România este acasă”

Antoaneta: Cum ai descoperit România?

Fabiana: Prima dată am fost selectată pentru o expoziție la Milano, unde am prezentat un colier inspirat de migranții care traversează marea în căutarea unei vieți mai bune. Acea piesă m-a adus apoi la București și m-a ajutat să intru în lumea bijuteriei contemporane, unde eram aproape necunoscută. Aici am descoperit o comunitate care împărtășește cunoștințe, experiențe, fără invidie sau egoism. Am învățat enorm și, în cele din urmă, am simțit că mi-am găsit locul.

Antoaneta: România este un loc important pentru tine ca artist?

Fabiana: România este ca o a doua casă. Este un loc al amintirilor frumoase. Am aici o mare familie care mă primește de fiecare dată cu brațele deschise. Este locul unde, an de an, îmi revăd colegii care au devenit mai mult decât prieteni. De fiecare dată plec cu multă energie bună, emoție și apreciere pentru munca mea.

Antoaneta: Ai expus în toată lumea. Cum vezi interesul pentru bijuteria contemporană astăzi?

Fabiana: Astăzi, mai mult decât în trecut, bijuteria contemporană este privită de către public ca o formă de artă, galerii și colecționari. În același timp, reprezintă și o modalitate nouă de a crea o piață proaspătă pentru bijuterie.

Antoaneta: Cum este comparativ,  publicul italian față cu cel român în ceea ce privește bijuteria contemporană?

Fabiana: În Italia, este văzută mai degrabă ca o încercare de a revitaliza o piață destul de stagnantă, pentru că mulți artizani nu au vrut să-și actualizeze modul de lucru. În schimb, aprecierea pentru măiestrie, cercetare și sensul din spatele fiecărei piese este foarte puternică.

Antoaneta: Designerii de modă din Italia sunt deschiși către bijuteria de autor?

Fabiana: Nu cred.

Antoaneta: La ce lucrezi în prezent? Pregătești o nouă colecție?

Fabiana: Da, lucrez la o colecție care vorbește despre importanța adevărului. Despre nevoia de a spune adevărul, de a asculta ce se întâmplă în jurul nostru și de a nu întoarce privirea în cealaltă parte.

„Sunt un creator, o mamă și o persoană care are nevoie de mare”

Antoaneta: La Noël, în 2025, ai cântat pentru public. Ai o relație specială cu muzica, cu jazzul?

Fabiana: Jazzul a stat la baza primei mele colecții, iar muzica m-a inspirat mereu. Am dansat din copilărie și până acum șase ani a fost modul meu de a-mi exprima emoțiile. Când nu a mai funcționat, am început să cânt. La fel ca dansul, este o călătorie interioară foarte profundă. Anul acesta am descoperit că vocea mea îi emoționează și pe ceilalți, iar asta îmi aduce o mare bucurie.

Antoaneta: Cine este Fabiana Fusco dincolo de bijuterii? Ce mănânci cu plăcere? Ce parfum porți? Ce iubești mai mult: marea, soarele, iarna sau vara?

Această prezentare necesită JavaScript.

Fabiana: Fabiana este un om creativ în toate sensurile și o mamă. Iubesc mâncarea italiană, dar una dintre mâncărurile mele de suflet este ramenul japonez. Obișnuiam să port parfum bărbătesc, dar îmi place să îl schimb în funcție de moment. Când am nevoie să mă regăsesc, merg la mare. Sunt cu siguranță o persoană a verii. Timpul liber înseamnă pentru mine să mă reîncarc: să croșetez, să cos, să mă plimb prin Roma, să vizitez expoziții sau muzee, să merg la teatru sau la un concert.

Antoaneta: Dintre toate perioadele din istoria artei, în care ți-ar fi plăcut să trăiești?

Fabiana: Îmi place mult energia perioadei Pop Art. Unul dintre artiștii mei preferați este Roy Lichtenstein. Libertatea anilor ’60 a fost extraordinară, în toate domeniile.